Trei culori

Dupa atatea ploi, padurile arata de parca ar fi primavara. Iarba a prins din nou curaj sa-si faca loc printre frunzele uscate. Imaginea din stanga ne-a fost oferita de dumbrava minunata a Branestiului.

Fructele de paducel sau gherghinele completau paleta de culori a peisajului. Au un miros placut, asemanator cu cel al merelor, sunt micute si rosii, dar cel mai important aspect despre ele este acela ca au beneficii numeroase pt sanatatea noastra prin reducerea grasimii din sange, refacerea vigorii vaselor sanguine, asadar imbunatatesc circulatia sangelui.

Acest arbore cu frunze cazatoare poate sa schimbe decorul gradinilor voastre. Am gasit pe eGradini.ro o postare pe forum unde sunt descrise conditiile de intretinere si inmultire pt paducelul pe care tot il laud. Cititi aici mai multe detalii.

Invitatul surpriza la picnic a fost un pui de soparla, un fel de guster mai mic, ce a stat foarte frumos la pozat. Rezultatele se gasesc aici.

Urmatoarea oprire a fost in satul Darvari, judetul Calarasi. Din cate am aflat, pescarii profesionisti stiu de lacul ce poarta acelasi nume ca localitatea. De ce ? Pt ca aici se organizeaza anual Cupa Pelicanul.

Cum se ajunge ? Pe soseaua Bucuresti – Calarasi, in comuna Tamadau, imediat dupa pod, dupa magazinul de peste, se face stanga inspre satul Darvari. Aici se construiesc din greu vile si se gasesc terenuri spre vanzare cu 65 euro/mp intravilan. Ce  mai trebuie sa stiti despre lac, care este dragat de la barajul Gostilele pana la podul Tamadau:

-pestii existenti in lac: crap, cteno, caras, salau, stiuca, biban, somn, novac, sanger;

-aici, aproape oricine poate prinde 100 de kg de crap intr-o zi de pescuit;

-se pescuieste tot timpul anului, chiar si noaptea, dar numai in sistemul catch & release, pe malul cu soseaua, malul opus este invadat de stuf si nu sunt locuri accesibile;

- taxa este de 150 ron pt 24 ore;

-suprafata lacului este de circa 100 hectare, adancimea atinge maximum 10 m iar latimea este cuprinsa intre 80 m si 200 m.

Pozele facute de mine acolo, si nu am mers pt pescuit, sunt aici.

A treia culoare este putin mai inchisa pt ca se inserase bine. De fiecare data cand mergeam pe DN3 vedeam un panou relativ mare care era dedicat complexului turistic Pustnicu. Noi l-am ales pt o ultima plimbare si o prajitura, in drum spre casa. Supriza a fost cu mult mai placuta cand am descoperit cum arata acest complex, aflat la marginea padurii, la granita localitatilor Pantelimon si Branesti.

Pe malul lacului Pasarea, complexul este un loc aproape perfect pt a petrece momente de liniste si recreere, avand la dispozitie un cochet restaurant cu specific international, cu o capacitate de 150 de persoane, o te­rasa cu un numar de 150 de locuri, un chiosc a carui terasa are 120 de locuri si un salon de nunti cu o capacitate de 250 de locuri. Distractie exista si pt copii, in locul special amenajat pt ei cu leagane moderne.

Asadar, am avut ocazia sa vedem Manastirea Pasarea dintr-un alt unghi si sub o alta lumina. Incercarile fotografice le puteti gasi aici.

Am vazut, am respirat si mi-am odihnit urechiusele, realizand ca banalitatea Campiei Baraganului e o imagine falsa pana la urma. Sper sa va fi fost de folos informatiile de mai sus, pt ca nu scriu pe acest blog doar pt a pastra un jurnal de calatorie, ci si pt a ajuta aceste zone sa creasca din banii si bunavointa voastra.

Minunatul neprevazut

Vremea nu ne-a speriat, desi pe la toate buletinele de stiri, cu cateva zile in urma, se anunta o sambata urata si suparata. Era week-endul nostru si vroiam plimbare. Nu la Germanos . O idee a fost sa alegem iesirea din Bucuresti dinspre Voluntari. In comuna, vedem panoul cu distantele pana la orasele accesibile de pe DN2-ul pe care circulam. Buzau – 115 km. Tot inainte !

Cu ajutorul GPS-ului am ajuns in centrul orasului si dupa ce am lasat masina in parcare, cladirea mare pe care o vedeti in poza de mai sus, ne-a sarit in ochi. Este vorba despre Palatul Comunal. Mi-a aparut ca o bomboana roz pe un tort de ciocolata norilor tomnatici. Nu stiu sa va spun pe ce strazi am mers mai departe pt ca acest detaliu nu m-a preocupat. Eram fascinata de linistea si curatenia ce se simteau in comparatie cu Bucurestiul. Linistea poate ca se datora vantului ce aducea un frigul in oras, dar mi-e greu sa cred ca intr-o zi de vara, de exemplu, gasim un trafic infernal. Spun asta dupa cum am vazut parcarile care nu erau asa aglomerate.

In plimbarea noastra ne-am intersectat cu cativa tineri, deloc neobisnuiti, semn ca moda circula destul de repede. Am oprit la o patiserie din colt de strada pt un covrig cu vanilie. Foarte bun pt o gustare. Usor tremurand, pofta de aventura a disparut treptat, dorinta de intoarcere crescand o data cu viteza vantului. Regret ca am ajuns in Buzau in perioada asta si imi promit sa-l mai vizitez in vara…macar pt Parcul Crang .

Pentru istoria orasului si mai multe detalii aveti la indemna site-ul primariei si mai multe poze facute de mine gasiti aici.

Apoi, continuand pe DN 2B, am ajuns in localitatea Faurei, judetul Braila. Nu l-am gasit pe Nicolita, dar am vazut multe case nou construite pe terenuri ce pareau parasite acum multi ani. Faureiul este al noulea cel mai mic oras al Romaniei, cu aproximativ 4000 de locuitori, primind titlul de oras in anul 1968. Erau cateva copilite la colt de strada ce mancau struguri si se minunau de interesul cu care priveam imprejurimile. Multe s-au schimbat, fondul a ramas acelasi. Slava Domnului pt campaniile electorale…stiti voi la ce ma refer.

Am numarat toamna

Ca in fiecare an de pana acum, inceputul de toamna a insemnat pt mine si must, nuci, pere, mere, foarte multi struguri si o atmosfera de festival in curtea casei bunicilor[mai multe poze sunt aici]. Bunicii au pierit, casa s-a pustiit, curtea nu mai e plina de viata ca odinioara, dar incercam sa pastram obiceiul culesului viei, iar de sarbatoarea Craciunului putem ciocni un pahar de vin, productie proprie.

Curtea e generoasa, ofera loc pt o livada, doua parcelute de vie, o mini-gradina de legume, si mai este ceva trifoi pt pasarile vecinilor. Toate puse si ingrijite in aminitirea bunicilor, care au luptat pt a lasa ceva in urma lor. Drept recunostinta, aducem un omagiu prin incercarea de a nu le face simtita lipsa, desi in sufletele noastre un dor profund va ramane vesnic.

Bunica m-a rasfatat cu paine calda, proaspat scoasa din cuptor, must si miez de nuca. Si acum am avut acelasi meniu, dar nu mai au gustul de pe atunci, simtit de un copil inconjurat de dragoste si viata curata. Urmau povestile cu animalele padurii care isi faceau provizii pentru iarna si un somn dulce pana dimineata.

Mi-e dor si doare…dar viata merge mai departe, intr-un ritm pe care ni-l alegem. Poate alert, poate melancolic…trecutul ramane si ne-a facut ceea ce suntem azi.