Călător în România

Ploaie, toamna si inca ceva

on 15 September 2008

Mi-am pus in gand sa incep saptamana cu un traseu de dragul copilariei, adolescentei si a anilor ce urmeaza. Suna pompos, dar daca nu era vremea de asa natura, chiar imi reusea. Fiind luni, am incercat sa ma trezesc dis de dimineata dar n-a fost sa fie. Cand am iesit pe strazile capitalei, la scoala generala unde am servit patria timp de 8 ani, copiii plecau deja spre casa, de mana cu bunicutele sau condusi de parinti cu masina. M-am pus in hainutele unui copilas pt care aceasta zi de 15 septembrie 2008 a fost prima zi de scoala si ma gandeam: cu ce curaj ar mai porni maine dimineata spre aceeasi “distractie educativa” ? Dar daca e sa ne luam dupa vorbele batranilor intelepti, ploaia inseamna belsug, deci cataloage pline de note cat mai umflate de ploaie.

Tot in drum spre metrou, am trecut si pe la liceu. Stiti doar, v-am mai pomenit de el intr-un articol melancolic. Cum era si normal, gasca vesela se sparsese de mult. Obisnuita deja cu intarzierea, cu pasi mari si destul de siguri am patruns in curte. Un grup se plangea de orar, altul cerea disperat un foc iar altii stateau pur si simplu intr-un colt, inghestuiti sub o umbrela, fumand si povestind de vacanta lor. Pe fundal, credeti sau nu, se auzea Catalin Crisan din difuzoarele scoase de conducere. “Daca pleci, ia-ma si pe mine…daca pleci, vreau sa vin cu tine…”.  Urc cele 3 trepte care ma duc in holul de la parter.  Pe usile de la toalete scrie clar : Baieti, Fete. Bufetul liceului plange dupa marfa…aveau doar cateva fructe. Cu siguranta in seara asta are loc aprovizionarea. Afise noi la panou: diplome, realizari, proiecte, trupa de teatru. Asta chiar mi-a placut. Cand ma intorceam din clasa in care am petrecut cei 4 ani de liceu, doamna profesoara de romana [cei patiti stiu la cine ma refer] s-a uitat putin crucis pana m-a recunoscut, ca apoi sa-mi spuna ca sunt prea batrana ca sa fiu pe acolo.

N-as vrea sa fac postarea asta interminabila, asa ca experienta de la ASE va fi prezentata mai pe scurt. Scopul real al acestei zile era inmatricularea in anul 1, la FABBV I.D.D. . Nu stiu cine si cum a gandit pozitionarea cladirilor facultatilor din cadrul ASE, dar pe cea de pe strada Mihail Moxa am gasit-o cu greu. Recunosc si vina orientarii mele in spatiu care nu este stralucita. Dupa cum era de asteptat, daca sistemul cladirilor este complex, cel al numerotarii salilor e cireasa de pe tort. Fiecare sala are un numar de 4 cifre, fiecare semnificand cladirea, etajul si numarul efectiv al salii. Secretariatul FABBV IDD este la 3101, ultima usa de pe un hol slab iluminat. Slava Domnului pt indicatoare. E mai ceva ca la aeroport acolo. Ajunsa la usa cu pricina, mi se spune sa revin miercuri pt ca n-au primit contractele pt inscriere. Fain frumos! Data viitoare am sa sun inainte. Nu va credeti in caractere afisate pe site-uri, poate o voce care e la locul potrivit stie mai multe despre adevar.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: