Călător în România

Manastiri langa Targoviste

N-am crezut ca pot gasi asemenea minunatii, atat de aproape de Bucuresti. Doua manastiri care-ti taie respiratia, aflate la 3, respectiv 5 km de orasul Targoviste, cu iesirea dinspre magazinul Dedeman.

Prin pozitia ei langa Targoviste, Manastirea Dealu a jucat un rol foarte important in istoria Bisericii noastre Ortodoxe, de la sud de Carpati. Asta prin bogatia valorilor sale de arhitectura, arta si cultura bisericeasca, si prin intinderea proprietatilor sale.

Unii cercetatori sustin ca ea ar fi fost ctitorita de catre urmasii lui Vlad Dracul, deoarece, cand acesta a fost ucis in 1446, ei l-ar fi ingropat “in deal, la vii, unde au ridicat o bisericuta din lemn, numita multa vreme, gropnita Draculestilor”, adica Manastirea Dealu. Alti istorici sunt de parere ca aici ar fi existat o viata manastireasca chiar de la sfarsitul secolului al XIV-lea sau ca manastirea “exista de pe vremea gloriosului voievod Mircea cel Batran”.

Inca de la inceputurile ei, manastirea a fost necropola domneasca. Aici au fost ingropati cei mai de seama domnitori ai Tarii Romanesti, cum ar fi: Vlad Dracul si fiul sau Nicolae, Radu cel Mare, Vlad cel Tanar, Patrascu cel Bun si capul marelui domnitor, Mihai Viteazul, adus aici de catre Turturea paharnic, dupa cum reiese dintr-un document din anul 1612.

Daca aveti acelasi noroc, puteti primi aceste informatii direct la fata locului, pt ca oricare din maicute poate fi ghid inegalabil dpdv al volumului de cunostinte si al daruirii.

Din curtea manastirii se deschide o panorama care cuprinde intregul oras Targoviste, asta dupa ce treceti de statuia ecvestra dedicata lui Mihai Viteazul si de florile, majoritatea trandafiri, care dau o pata de culoare curtii si un parfum aparte.

Albumul foto de la Manastirea Dealu este aici.

“Pace celor ce vin. Bucurie celor ce raman. Binecuvantare celor ce pleaca.”

Manastirea Viforata, aflata in satul cu acelasi nume din comuna Aninoasa, judetul Dambovita, este o manastire cu obste de maici ce dateaza inca din secolul al XV-lea. Manastirea pomeneste amintirea ctitorul ei, Vladislav Voievod Basarab (1447-1456), coborator din neamul domnitorului Vlad Calugarul. Fiind asezata in afara orasului Targoviste, nu a atras prea des atentia vizitatorilor fostei capitale a Tarii Romanesti; de aceea nu ni s-au pastrat prea multe descrieri vechi ale ei. Unul dintre acesti vizitatori, misionarul catolic P. Baksic, vedea pe la 1640, “afara din oras, intr-o vale din apropierea viilor”, o manastire de maici, unde se gasea o biserica “frumoasa”.
Numele acesteia – Viforata – nu spune foarte multe despre provenienta lui. De asemenea, nimeni nu stie de unde vine acest nume, prin aceste locuri iarna fiind blanda, fara vanturi rele. Exista o ipoteza conform careia numele acesteia se trage din incercarile prin care a trecut, anume de la viforul pornit de oameni: navaliri turcesti, incursiuni ale ostirii lui Bathory, incendii si cutremure, jafuri si alungari.

Mai multe poze gasiti aici.

Asadar aveti linistea si raiul trandafirilor la indemana, foarte aproape de orasul Targoviste, ce va asteapta cu portile deschise. Fiti binecuvantati!

2 Comments »

Manastirea Ciolanu si Tabara de sculptura

Un alt judet pe care l-am colindat recent este Buzau. Desi n-am stat atat de mult pe cat mi-as fi dorit, am reusit sa prind putin din farmecul acestei zone si imi doresc sa revin candva, pe timp de vara. Veti intelege ulterior de ce.

bannerb
Prezentare generala:
Judetul Buzau, situat in sud-estul Romaniei, se intinde pe aproape tot bazinul hidrografic al raului Buzau, care izvoraste din curbura Carpatilor. Aici se intalnesc, armonios imbinate, cele trei forme de relief: la nord se gasesc Muntii Buzau (cu vf. Penteleu de 1.772 m si vf. Lacauti, de 1.777 m), parte a Carpatilor de Curbura; la sud se gaseste campia, apartinand Campiei Romane, iar la mijloc, o regiune de dealuri, cu altitudini cuprinse intre 400 si 800 m si acoperite cu livezi.
Populatie: 503.451 locuitori (01.07.2001)
Suprafata: 6.103 km
Orase: Buzau (resedinta de judet), Ramnicu Sarat, Nehoiu, Pogoanele.

Scurt istoric:

Pe teritoriul judetului Buzau se conserva vestigii care atesta existenta omului in regiune din cele mai vechi timpuri: unelte si arme din oase sau pietre cioplite, obiecte ceramice din Neolitic si Epoca Bronzului, apartinand Culturilor Boian, Gumesti si Monteoru.

Atractii turistice:

Lacuri: Lacul fara fund (Lacul Vulturilor), Lacul Talharilor, Joseni, Polociori (situate in Valea Grabicina), Lacul Meledic, Balta Alba, Amara (cunoscute pentru noroiul terapeutic).
Rezervatii naturale si monumente ale naturii: Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca).
Sarea lui Buzau – rezervatie geologica si paleontologica, situata intre Parscov si Badila, pe valea raului Buzau.
Focul Viu (in apropiere de Lopatari).
Statiuni: Sarata Monteoru, situata la 18 km de Buzau, la o altitudine de 86m. In aceasta zona (dealul Istrita, langa Pietroasele) a fost descoperita celebra “Closca cu puii de aur”.
Alte atractii: Mina de Petrol de la Sarata-Monteoru; Expozitia in aer-liber de sculptura de la Ciolanu-Magura, Colectia de Chihlimbar de la Colti, adaposturile din pestera de la Boziru, Pestera de sare de la Melenic, Palatul Episcopal Buzau.
Mai multe informatii, detaliate gasiti aici, aici si aici.

hartaaIn imaginea alaturata aveti traseul [click pt dimensiune completa].

Va puteti intreba, pe buna dreptate, de ce am facut asa un ocol, cand exista o cale mult mai directa si rapida. Iesisem la plimbare, nu aveam o ora exacta la care sa ajungem acolo, asa ca am profitat de aceasta libertate.

Tinta era Manastirea Ciolanu, din comuna Tisau, de care auzisem la televizor cu ocazia unei emisiuni turistice. Putina cercetare pe Google si dupa ce am localizat-o, eram gata de drum. Cum ajungeti in Buzau este alegerea voastra, dar de acolo posibilitatile se limiteaza daca va intereseaza aceasta manastire, fiind necesar spiritul de observatie pt ca indicatoare nu sunt din belsug. Asadar trebuie sa aveti ca obiectiv principal localitatea Vernesti, deoarece acolo este un indicator corespunzator, unde veti face stanga, venind din Buzau, si apoi dreapta in Hales, spre manastire.

Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.
Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar.
Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.

Pozele mele se gasesc aici, iar mai multe date despre Manastirea Ciolanu sunt oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro

Alta minunatie de prin apropiere a fost hotelul McPietroasa, de 4 stele, al carui sens nu-l inteleg deocamdata. Locuri de campare sunt din plin in zona si nu cred ca sunt atati turisti care s-ar caza la un asemenea hotel cu tarife destul de picante, astfel incat sa se realizeze profitul. Daca n-ar fi fost temperaturile scazute din aceasta perioada, am fi zabovit mai mult in zona. Tabara de sculptura am admirat-o mai in detaliu acasa, uitandu-ma la poze, pt ca n-am putut avea o sedinta foto asa cum imi place mie, din cauza ninsorii care se pornise. Pe o suprafata de cateva hectare din jurul Manastirii Ciolanu se afla dispuse la distante diferite 256 de lucrari realizate in cursul a 16 ani de catre 16 artisti plastici consacrati.

Din cate am citit pe diverse site-uri, Tabara de Sculptura Magura este amplasata intr-o zona de deal frecventata, in zilele de week-end, de cateva mii de turisti care lasa in urma lor tone de gunoie sau distrug operele de arta din poiana. Dureros de multe dintre statui au fost ciobite, prabusite la pamant sau scrijelite. Statuile de la Magura au fost avariate si din cauza alunecarilor de teren si a cutremurelor din ultimii ani. Acest fapt a facut ca Muzeul Judetean Buzau sa ia initiava de a renova tabara in 2007, cu un buget restrans si numar redus de persoane avizate.

Pot sa spun ca in prezent, tabara arata destul bine, curatenia exista deocamdata, dar nu pot sa nu ma intreb, curioasa, daca se va pastra aceasta atmosfera si pe timp de vara. N-as vrea sa vad statuile prin fum de gratare ale tinerilor petrecareti.

3 Comments »